sâmbătă, 7 mai 2011

Shakira e pentru noi Lady Gaga doi

A venit Shakira să ne cânte în seara asta, waka, maka, paka. Şi, ca orice fiţă care se respectă, a avut şi pretenţii invers proporţionale cu înălţimea ei. Printre altele: canapea umplută cu pene de gâscă, oglindă cu inserţii din piele de cămilă, sarmale de post... A, am uitat să vă spun că e vegetariană. Probabil, la finalul concertului va fi şi un generic: "Nicio gâscă nu a fost rănită în timpul procesului de jumulire. Cât despre cămilă, şi-a cam luat-o pe cocoaşă. Cu drag, Shakira, vegetariana de duminică".
Ce să mai, trăim într-o lume loca, loca, loca, iar să fii snob e moca.

marți, 15 martie 2011

Opriti somnul, cobor la prima

Azi e Ziua insomniei, adica a celor care nu prea pot dormi noaptea. Imi sare in ochi paradoxul. Nu era mai potrivita o Noapte a insomniei?

joi, 12 august 2010

Apus de brand



Propun ca logo-ul care reprezinta Romania sa fie un intrerupator. Iar autoritatile sa lanseze un concurs: primul turist strain care va veni sa stinga lumina, sa castige un sejur la bai. La Pucioasa.

luni, 14 iunie 2010

APACA se intoarce


La inceputul anilor '90, fetele de la APACA nu voiau Kent, si nici valuta, ci doar Petre Roman. Intre timp, lucrurile s-au schimbat.

miercuri, 26 mai 2010

De veghe-n lanul de reforma


Principiul contributivitatii. Acum si in imagini.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

S-a auzit la aparat. Pe internet

Pe vremuri, vorbele iesite din tipar si tranzistoare erau adevarul absolut. Oamenii spuneau, siguri pe ei: asa e, am citit eu la gazeta sau am auzit la aparat. Sarcina asta a fost preluata ulterior de televiziune (am auzit/vazut eu la stiri), iar acum stapanul absolut al informatiei sigure tinde sa devina internetul. Sa luam forumurile, de exemplu. Decat sa incerci sa-ti iei o masina, intreband pe forumuri ce marca e mai buna, mai bine ramai la bicicleta. Si e bine sa nu risti sa zici ce marca de bicicleta ai. S-ar putea deschide un nou topic si sa iesi mai confuz de pe forum decat ai intrat. Cu putin noroc scapi si neinjurat. Si asta e valabil pentru multe lucruri/servicii pe care ai vrea sa le cumperi, dar nu esti foarte decis. Firma de cablu/internet x e mai buna decat firma y samd. Ne invartim in jurul cozii virtuale. Cu viteze de download/upload mai mari sau mai mici. Depinde la ce firma de internet ai auzit tu ca e mai bine sa te abonezi.

duminică, 20 decembrie 2009

Iarna silei noastre

Au fost alegeri, avem presedinte, avem guvern, avem zapada, avem strazi multe asezonate cu masini, ce seara siluiesc trotuare. Oamenii sunt aparitii bizare printre monstrii inzapeziti de metal. Uram iarna pentru ca ne invadeaza cu albul ei si ne pateaza namolul din suflet. Suntem atat de simandicosi. Nu ne mai place iarna pe ulita. Ci iarna piulita.

joi, 8 octombrie 2009

La-nceput au fost soferii

Scena decupata cu ochii de navetist al banalului prin geamul lui 41 (good old-fashioned tram no.41). Un tip in Cielo incearca disperat sa depaseasca o alta masina. E nervos, ridica amenintator mana stanga, in care tine un mar, inceput, probabil, la ambuteiajul anterior. Pe bordul masinii se zareste o Biblie. Mana vrea sa devina pumn, dar marul s-ar face compot. Tipul, inca nervos, reuseste depasirea si-si continua periplul pe strada ce serpuieste... Si-a mai trecut o fapta buna in contul pioseniei. Sa-l intelegem, poate se grabea spre Eva lui.

vineri, 11 septembrie 2009

Nou! Metrosexualul de 41

Drum spre munca, tramvai, casti in urechi. La un moment dat se urca doi duzi (pluralul romglez de la englezescul dude, n.a.). Amandoi geluiti, unul cu geaca de piele cu gulerul ridicat, tentativa de eleganta tip RATB, celalalt in trening, barba de 2-3 zile, atent decupata si selectionata. Discuta intre ei, nu aud ce, v-am spus, am castile pe urechi, tunat pe cityfm. Poate vorbesc din Kant sau Can-Can, nu-mi dau seama prea bine. La un moment dat, cel cu gulerul ridicat scoate un servetel din buzunar si i-l ofera celuilalt: asta il ia, ii umezeste un colt cu saliva (acum incep sa ma indoiesc ca ala de pe parul lui e gel) si incepe sa foreze cu zel in urechea dreapta. Il mai scoate, se uita in servetel sa vada rezultatul, isi mai admira chipul reflectat in geam (totul e in regula si cool), mai urca o gagica la prima, saliveaza cand o vede, uda servetelul, iar foreaza. Cei doi coboara intr-un final, inainte sa apuc sa-mi vars dimineata cu totul. Imi indes mai tare castile pe urechi, incepe o piesa AC/DC: Rock'n'roll Train. Parca zaresc pe geam un colt de soare. Sau e doar ceara pe-un colt de servetel?

miercuri, 2 septembrie 2009

Caine pe picior de picnic


Click sau ham! pe imagine pentru marire.


Solutia de criza: nasul fin si parul briza

Dupa calatoria de azi-dimineata cu tramvaiul m-am gandit ca, langa programele guvernamentale de larga respiratie gen Prima casa, Primul siloz si primul ce-o mai fi, ar mai fi loc de inca unul: Primul spray. Statul sa subventioneze sprayul, sa zicem cu 95%, iar dragul de calator ce insista sa se tina de bara de sus, in timp ce ailalti de jos se usuca incet, de (o)dor si drag, sa aiba un aport de 5%, adicatelea sa vina cu sapunul de casa. De-acasa, normal. Iar pentru cine nu are nici avansul asta, hai sa se mai lanseze un program: Primul clabuc. Sa mirositi bine!

miercuri, 5 august 2009

Ce se intampla, cand se intampla?

La ultimul cutremur ce ne-a zgaltait nitel mai tare am avut o mica revelatie pentru mine, si una oarecare pentru omenire: cand se hatana pamantul, toti (dar absolut toti) privim in sus, de parca n-am sti ca seismul se produce jos, in maruntaiele pamantului. Prin extensie, mi-am dat seama ca, atunci cand ploua, privim in jos, desi picaturile vin de sus.
Veti spune ca e normal ca la cutremur sa privim spre tavan si sa-l sustinem cu privirea, ca sa nu cada. Asa e, dar pun pariu ca si cei surprinsi de seism in strada tot in sus privesc. Oare e un gest reflex sau ne simtim foarte mici pentru cateva secunde? Asa, cam de cateva grade Richter.

marți, 7 iulie 2009

Da-i cu turnu pan' la ziua

In unele zone din Bucuresti au inceput sa fie demolate pe ascuns si fara jena case vechi, cele mai multe de patrimoniu. Ele vor face loc turnurilor de sticla de zeci sau sute de metri ce vor rasari ca ciupercile dupa ploaia de autorizatii de constructie date aiurea. Partea misto e ca turnurile astea pot fi folosite, mai tarziu, ca picioare pentru autostrazile suspendate ale lui Oprescu, de-or sa vina japonezii cata frunza si iarba sa-si ia notite cu aparatele foto.

marți, 23 iunie 2009

Cronica de la pagina 5

Am fost recent la Bookfest, micul festival al devoratorilor de carti. In mare a fost misto, parca a fost mai aerisit ca-n anii trecuti. Un lucru mi-a sarit in ochii-mi ahtiati de titluri socante: ghidurile. Aproape toate editurile aveau expus cate un ghid: Ghid de slabit, Ghid de plante, Ghid de calorii, Ghidul motociclistului, Ghidul pescarului etc. Ce sa mai, inflatie de ghiduri (sau ghidusii?). Parca si vad motociclistii circuland cu 200 km la ora, frunzarind cartea disperati ca nu stiu sa franeze. Sau pescarii, intinzand spre caras cartea frumos copertata si colorata, in loc de mincioc.
Ce n-am vazut eu (dar deloc, deloc) a fost Ghidul de om. Cred ca n-a aparut anul asta. Mi-am dat seama imediat ce am urcat in primul tramvai.

marți, 16 iunie 2009

Moartea trotuarelor. Mic poem in asfalt minor

Vine vara, bine-mi pare,
Masinile fac trotuare.
Stau pe strada, tund o zebra,
Sa trec colo, am rezerva.

Atat. Restul e bordura.

vineri, 24 aprilie 2009

Senzational si in premiera! Numai aici: blog eco!

M-am gandit, ca tot e o moda, cum ar fi sa transform acest blog intr-unul eco. Sa organizez o saptamana a colectarii de deseuri verbale, sa renunt la cuvintele-conservanti si la onomatopeele cu emisii de carbon. La E-uri ar fi mai greu sa renunt, caci e o vocala importanta, si n-as reusi decat sa ma exprim ca un comentator de articole on-line deprimat si ofuscat. As putea folosi cuvinte curate, crescute din ganduri atent selectionate, si care, citite la un pahar cu lapte sau iaurt, sa scada colesterolul sufletului sau sa ajute la eliminarea toxinelor incoltite din indoiala.

joi, 26 martie 2009

Tara arde, si baba bea apa

La chioscul din cartier (magazinul comunitar?), o mamaie vrea sa cumpere o sticla de apa plata. Din greseala, primeste apa minerala. "Asta e apa carbonizata", se revolta ea cu intelepciune. Pe criza asta, se pare ca nici apa nu mai e ce-a fost.

duminică, 1 februarie 2009

Dak doritzi sa cititzi

Nu shtiu altzii cum sunt, dar mie, kand primesk de Kraciun, de Pashti sau de ziua mea mesaje scrise in dulcele stil internautik sau un sincer LMA, mai ka-mi vine sa iau DEX-ul shi DOOM-ul de gat si sa dau cu ele de totzi peretzii shi sa le zik: ce vretzi, buei, de la vietzile noastre? Ka o viatza avem shi noi shi p-aia vrem s-o vorbim kum vrem noi! De ce m-atzi facut sa-mi fie greatza de acest nou-limbaj, sa-mi vina sa vars kand nou-vorbele imi bat in ureki ka sa-mi intre in kreier? De ce mi-atzi spalat kreierul cu buretele numit gramatika? De unde atata korektitudine verbala? Vreau sa-mi revin din mahmureala asta verbala, sa beau un ou de portokala shi sa ma kulk. Noapte bn!

joi, 29 ianuarie 2009

Debitum mobile

In dimineata asta, din prea mult somn si graba lenta in gandire, mi-am uitat mobilul acasa. Am realizat asta in drumul spre munca, in dulcea unduirea a bou-tramvaiului. Prima reactie a fost de panica, urmata de o linistire brusca: la o adica, si-asa nu ma suna mai nimeni ziua (fie vorba intre noi, ca intr-o lege nescrisa de Murphy, am primit un telefon intre timp...). M-am intrebat de unde vine aceasta dependenta fata de telefonul mobil. Daca stau bine sa ma gandesc, acum vreo noua ani nu aveam grija asta fata de acest aparat umblator. Sincer sa fiu, cand eram mic, nici nu-mi placea sa raspund la telefon. Cand suna, ma invarteam in jurul lui, sperand sa raspunda altcineva din casa.
Revenind la dependenta asta: de cate ori suna mobilul, am impresia ca vestile ce vor curge din el nu vor fi dintre cele mai bune. Nu stiu de ce e impresia asta. Poate ca e doar la mine. Umblam cu telefonul la noi asteptand un mesaj, o veste. Deja, posesia unui celular implica automat un proces de comunicare. Nu putem sta pur si simplu cu el in buzunar sau in mana. Trebuia sa apasam macar o data butonul ala verde. Dintr-o necesitate, mobilul a devenit o extensie a noastra, a gandurilor, a angoaselor noastre.
Toata ziua am avut impresia ca las ceva in urma, ca pierd ceva. Era vorba de mobil, normal, formandu-mi reflexul sa-l port peste tot cu mine. Mi-am dat seama ca e vorba mai mult de un gest reflex, decat de o dependenta. Asa cum e si cu ceasul. Il port la mana pentru ca m-am obisnuit la el. Prea putin ma uit sa vad cat e ora. Doar am ceas si pe mobil...