vineri, 11 septembrie 2009

Nou! Metrosexualul de 41

Drum spre munca, tramvai, casti in urechi. La un moment dat se urca doi duzi (pluralul romglez de la englezescul dude, n.a.). Amandoi geluiti, unul cu geaca de piele cu gulerul ridicat, tentativa de eleganta tip RATB, celalalt in trening, barba de 2-3 zile, atent decupata si selectionata. Discuta intre ei, nu aud ce, v-am spus, am castile pe urechi, tunat pe cityfm. Poate vorbesc din Kant sau Can-Can, nu-mi dau seama prea bine. La un moment dat, cel cu gulerul ridicat scoate un servetel din buzunar si i-l ofera celuilalt: asta il ia, ii umezeste un colt cu saliva (acum incep sa ma indoiesc ca ala de pe parul lui e gel) si incepe sa foreze cu zel in urechea dreapta. Il mai scoate, se uita in servetel sa vada rezultatul, isi mai admira chipul reflectat in geam (totul e in regula si cool), mai urca o gagica la prima, saliveaza cand o vede, uda servetelul, iar foreaza. Cei doi coboara intr-un final, inainte sa apuc sa-mi vars dimineata cu totul. Imi indes mai tare castile pe urechi, incepe o piesa AC/DC: Rock'n'roll Train. Parca zaresc pe geam un colt de soare. Sau e doar ceara pe-un colt de servetel?

miercuri, 2 septembrie 2009

Caine pe picior de picnic


Click sau ham! pe imagine pentru marire.


Solutia de criza: nasul fin si parul briza

Dupa calatoria de azi-dimineata cu tramvaiul m-am gandit ca, langa programele guvernamentale de larga respiratie gen Prima casa, Primul siloz si primul ce-o mai fi, ar mai fi loc de inca unul: Primul spray. Statul sa subventioneze sprayul, sa zicem cu 95%, iar dragul de calator ce insista sa se tina de bara de sus, in timp ce ailalti de jos se usuca incet, de (o)dor si drag, sa aiba un aport de 5%, adicatelea sa vina cu sapunul de casa. De-acasa, normal. Iar pentru cine nu are nici avansul asta, hai sa se mai lanseze un program: Primul clabuc. Sa mirositi bine!