joi, 29 ianuarie 2009

Debitum mobile

In dimineata asta, din prea mult somn si graba lenta in gandire, mi-am uitat mobilul acasa. Am realizat asta in drumul spre munca, in dulcea unduirea a bou-tramvaiului. Prima reactie a fost de panica, urmata de o linistire brusca: la o adica, si-asa nu ma suna mai nimeni ziua (fie vorba intre noi, ca intr-o lege nescrisa de Murphy, am primit un telefon intre timp...). M-am intrebat de unde vine aceasta dependenta fata de telefonul mobil. Daca stau bine sa ma gandesc, acum vreo noua ani nu aveam grija asta fata de acest aparat umblator. Sincer sa fiu, cand eram mic, nici nu-mi placea sa raspund la telefon. Cand suna, ma invarteam in jurul lui, sperand sa raspunda altcineva din casa.
Revenind la dependenta asta: de cate ori suna mobilul, am impresia ca vestile ce vor curge din el nu vor fi dintre cele mai bune. Nu stiu de ce e impresia asta. Poate ca e doar la mine. Umblam cu telefonul la noi asteptand un mesaj, o veste. Deja, posesia unui celular implica automat un proces de comunicare. Nu putem sta pur si simplu cu el in buzunar sau in mana. Trebuia sa apasam macar o data butonul ala verde. Dintr-o necesitate, mobilul a devenit o extensie a noastra, a gandurilor, a angoaselor noastre.
Toata ziua am avut impresia ca las ceva in urma, ca pierd ceva. Era vorba de mobil, normal, formandu-mi reflexul sa-l port peste tot cu mine. Mi-am dat seama ca e vorba mai mult de un gest reflex, decat de o dependenta. Asa cum e si cu ceasul. Il port la mana pentru ca m-am obisnuit la el. Prea putin ma uit sa vad cat e ora. Doar am ceas si pe mobil...

miercuri, 28 ianuarie 2009

Joaca de-a guvernul cu Bocbonel

Pana cand a fost numit premier, Emil Boc imi parea o marioneta legata de mai multe fire, la capatul carora se afla presedintele-jongler. Si cam atat. Acum, Boc pare ca s-a rupt de fire si a prins viata, transformandu-se intr-un Pinocchio cu glas stins, ratacit prin mrejele politicii. De fapt, Boc nici nu exista in guvern. Care guvern e condus de Geppetto, iar programul de guvernare nu e decat un strigat hahait in burta balenei: Pinocchioooo!..

vineri, 2 ianuarie 2009

Amintire de Craciun. Fara reni si cu intrebari

In a doua zi de Craciun, eram cu un prieten la o bere intr-un bar din orasul natal. La masa de vis a vis se aflau mai multi pustani si pustoaice, bine imbracati, genul de intelectuali de duminica: paltoane, fulare, plus gesturi largi, afectate etc. La un moment dat, unul din ei zice: "Ati auzit ca au gasit manuscrisele lui Cioran la Paris?". "Da?", se arata uimita una din tipele de la masa. "Si ce scrie in ele?"...
Parafrazandu-l pe Emil Cioran, pot sa zic ca tipa s-a napustit realmente pe "Culmile intrebarii".

2009. In Congo sau in Bombo?

Formal, in 2009. Guvernantii se tin de sedinte informale. Criza e si ea informala. Strangem cureaua, informal, pentru spaime la fel de informale. Demnitarii vor merge cu metroul atunci cand se vor afla in strainatate. Ma doare burta de atata ras informal. Managerii din institutiile publice vor avea salarii mult mai mici. Dar nu se stie ce se va intampla cu sporurile lor, cele atat de informale. Presedintele ii cheama pe ministri la o cabana de munte, la o masa informala. Ziaristii ingheata formal la poarta pentru firimitura de informatie. Informala, normal. Caci demnitarii doar au mancat si au dansat. Formal, ca sa nu se calce pe picioare.